contact us

Use the form on the right to contact us.

You can edit the text in this area, and change where the contact form on the right submits to, by entering edit mode using the modes on the bottom right.


010391 Bucharest
Romania

+1 (650) 284 0431

Consultanță în comunicare, programe de training și executive coaching pentru lideri care vor să se înțeleagă mai bine pe sine și să-i inspire pe cei din jur.  Cu Dragoș Bucurenci și partenerii săi.

Fiecare tip de personalitate are tipul său favorit de comunicare

Blog

Blog-ul Khastalia, companie care oferă consultanță în comunicare, programe de training și executive coaching pentru lideri care vor să se înțeleagă mai bine pe sine și să-i inspire pe cei din jur.  Cu Dragoș Bucurenci și partenerii săi.

Fiecare tip de personalitate are tipul său favorit de comunicare

Cristina Mitroi

Cunoscut "de la televizor", Dragoș Bucurenci se preocupă de tot ceea ce este nou și cool. Acum charismaticul om de televiziune vrea să popularizeze la noi o metodă de dezvoltare personală derivată din analiza tranzacțională.

Interviu de Iuliana Alexa, Redactor-Șef, revista Psychologies.

Ce este Process Communication Model?

“Process Communication Model” sau, pe scurt, PCM, este una dintre teoriile contemporane dezvoltate în cadrul analizei tranzacţionale. Este un model al personalităţii umane şi al interacţiunilor dintre diferitele personalităţi. Cel care l-a creat, doctorul Taini Kahler, este psiholog clinician, şi a validat acest model în cadrul a numeroase studii clinice, astfel că el este nu doar extrem de eficient, ci şi neaşteptat de precis în a prezice comportamentul oamenilor sub stress.



Cum derivă PCM din analiza tranzacțională?

Analiza tranzacțională este o teorie psihologică şi o formă de psihoterapie de scurtă durată, create în anii ’50 de psihiatrul Eric Berne. Are foarte multe aplicaţii în mediul de afaceri, în special datorită unor cărţi care au vulgarizat, într-o oarecare măsură, teoria, dar care au făcut-o interesantă pentru oamenii fără pregătire psihologică specială. “I’m OK, You’re OK” a lui Thomas Harris e cea mai cunoscută, dar eu n-o recomand nimănui. Cred că oamenii ar fi mai câştigaţi dacă ar citi cartea doctorului Berne, “What do you say after you say hello?”, care s-a şi tradus în română.


Modelul PCM m-a cucerit imediat, nu numai prin claritatea cu care explică diferitele tipuri de personalitate umană, dar mai ales prin eficienţa intervenţiilor practice pe care le propune.


Cu ce v-a ajutat în muncă teoria aceasta?

M-a ajutat să-mi înţeleg mult mai bine colegii şi să fac în aşa fel încât acest organism extrem de complex care este o echipă să-şi păstreze sănătatea, să nu se “gripeze”.

Să vă dau un exemplu. Oamenii îşi petrec mare parte din timp jucând jocuri psihologice, care sunt acele interacţiuni repetitive la sfârşitul cărora toată lumea se simte prost. Eric Berne le-a descris foarte plastic într-o carte, “Games people play”. Jocurile acestea sunt nişte mecanisme adaptative cu care copilul din noi îşi imaginează că se poate descurca mai uşor în viaţă. În realitate, ele nu fac decât să ne îndepărteze şi mai tare unii de ceilalţi, pentru că, atunci când jucăm jocuri psihologice, nu relaţionăm autentic cu ceilalţi, ci cu măşti ale personalităţii lor.

Analiza tranzacţională te poate ajuta să identifici aceste jocuri şi să refuzi să le joci, ceea ce, încet, încet, îi convinge pe cei mai mulţi să renunţe, la rândul lor, la a le juca.

Cum ați ajuns să predați acest curs?

A fost, cum se spune, o succesiune de întâmplări fericite. La una dintre conferinţele naţionale de analiză tranzacţională, l-am cunoscut pe John Parr, psihoterapeutul care a introdus în România această teorie şi care a format, de fapt, şcoala românească de analişti tranzacţionali.

John este un excelent cunoscător şi practicant al modelelor de psihologie organizaţională, lucru care mi-a stârnit imediat interesul. Apoi, este un vorbitor charismatic şi un om extrem de pasionat de ceea ce face. Cele trei zile petrecute în compania lui au fost memorabile, aşa că mi-am promis că-i voi frecventa cursurile şi cu alte ocazii. Anul următor, John a ţinut cursul de PCM, despre care, recunosc, nu ştiam mai nimic. M-am înscris pentru că voiam să-l revăd şi eram sigur că voi avea de câştigat de pe urma cursului.


În prima jumătate a lui 2009 am devenit tot mai convins că acesta este modelul pe care-l căutam pentru a-l populariza în rândul profesioniştilor din România. 


Ceea ce am descoperit a fost mult peste aşteptările mele. Modelul PCM m-a cucerit imediat, nu numai prin claritatea cu care explică diferitele tipuri de personalitate umană şi combinatorica acestora, dar mai ales prin eficienţa intervenţiilor practice pe care le propune pentru a comunica, a lucra şi a te simţi mai bine cu ceilalţi. Când John a anunţat că va ţine şi un curs de formare de formatori pentru acest model, m-am înscris imediat pentru că voiam să-mi dezvolt şi mai mult abilităţile de punere în practică a modelului.

În prima jumătate a lui 2009 am urmat aceste cursuri şi am devenit tot mai convins că acesta este modelul pe care-l căutam de multă vreme pentru a-l populariza în rândul profesioniştilor din România. Pentru că, spre deosebire de analiza tranzacţională pură, care poate părea prea puţin aplicabilă în viaţa profesională de zi cu zi, modelul PCM este gândit de la bun început să ne facă viaţa de la birou mai uşoară.

În iunie, când mi-am dat examenul de formator, eram deja hotărât că nu voi atârna această certificare pe perete, ci că voi începe cu adevărat să predau modelul.

Despre ce este vorba, totuşi, în această teorie?

Modelul PCM împarte personalităţile în şase categorii, în funcţie de percepţia favorită prin care aceştia “văd” lumea. Unii o percep prin gânduri, alţii prin opinii, alţii prin emoţii, alţii prin reacţii (“îmi place / nu-mi place”), alţii prin imaginaţie şi alţii prin acţiuni. Fiecare tip de personalitate are canalele lui favorite de comunicare, preferinţe legate de mediu şi, mai ales, un anume tip de comportament sub stress, absolut predictibil în cazul fiecărei personalităţi.


Pentru a comunica cu altcineva, este necesar ca percepţiile noastre să coincidă. Dar în 90% din cazuri suntem prea comozi ca să facem asta.


Cu toţii avem toate aceste tipuri de personalitate în noi şi modelul ne invită să le vizualizăm ca pe o casă cu şase etaje. Parterul este etajul pe care ne simţim cel mai confortabil şi pentru care nu avem nevoie de energie pentru a-l locui. Dar de multe ori în timpul unei zile luăm liftul şi urcăm la oricare dintre celelalte cinci etaje, pentru că fiecare are avantajele lui. Pe unul putem fi mai structuraţi, pe altul mai creativi, pe altul mai afectuoşi sau mai eficienţi. Dar, cu cât respectivul etaj se află mai sus în casa noastră, cu atât energia de care avem nevoie pentru a-l vizita este mai mare, aşa că timpul petrecut acolo este mai mic.

Pentru a comunica cu altcineva, este necesar ca percepţiile noastre să coincidă. Asta înseamnă că unul dintre noi trebuie să ia liftul şi să urce la etajul corespunzător parterului celeilalte persoane. Dar în 90% din cazuri suntem prea comozi ca să facem asta, aşa că, în loc să comunicăm, mai mult ne stressăm unii pe alţii.

Şi cum putem cunoaşte această structură?

Cu timpul, ea devine lesne observabilă pentru cineva destul de obişnuit cu modelul. Dar există şi un instrument ştiinţific, testul de personalitate Kahler, care măsoară distribuţia acestor percepţii în personalitatea noastră.


PCM îşi dă cu adevărat măsura atunci când vine vorba să înţelegi comportamentul oamenilor cu personalitate foarte diferită de a ta.


Dar ce mi se pare cu adevărat revoluţionar la acest model este mai puţin partea care priveşte analiza propriei personalităţi. PCM îşi dă cu adevărat măsura atunci când vine vorba să înţelegi comportamentul oamenilor cu personalitate foarte diferită de a ta şi să comunici cu ei pentru a-ţi putea face treaba. Modelul prezice comportamentele oamenilor sub stress şi propune soluţii pentru a-i ajuta pe ceilalţi să evite comportamentele negative şi auto-distructive.

Dar este asta treaba unui manager? Seamănă mai mult cu ce ar trebui să facă un psihoterapeut.

Modelul a fost conceput iniţiat pentru a fi folosit în psihoterapie. Apoi, în anii ’80, doctorul Terence McGuire, psihiatrul principal al NASA, a introdus modelul în procesul de recrutare şi de formare a astronauţilor. Între timp, mai mulţi preşedinţi de companii cu care doctorul Taibi Kahler lucra i-au sugerat să creeze o versiune cu o mai mare aplicabilitate în mediul de afaceri. Rezultatul a fost modelul PCM, aşa cum îl ştim noi astăzi.


Dacă nu înţelegi cu adevărat ce-l motivează şi ce-l supără pe colegul tău nu poţi spera să te transformi dintr-un manager într-un adevărat lider.


Ca să răspund şi mai direct la întrebare, cred că dacă nu treci de masca personalităţi cuiva şi nu ajungi să înţelegi cu adevărat ce-l motivează şi ce-l supără pe colegul tău, ce-l face să se simtă bine şi ce nu, cum îşi încarcă bateriile şi ce i le uzează inutil, nu poţi spera să te transformi dintr-un manager într-un adevărat lider. Modelul PCM oferă toate aceste lucruri şi propune, în acelaşi timp, un proces de auto-dezvoltare la sfârşitul căruia, înţelegându-i pe ceilalţi, te înţelegi mai bine şi pe tine. Nu degeaba spunea Bill Clinton despre doctorul Taibi Kahler, care i-a fost consultant în campanie şi la Casa Albă, că ştie mai multe despre personalitatea umană decât oricine altcineva.

(interviu apărut în revista Psychologies, decembrie 2009)