contact us

Use the form on the right to contact us.

You can edit the text in this area, and change where the contact form on the right submits to, by entering edit mode using the modes on the bottom right.


010391 Bucharest
Romania

+1 (650) 284 0431

Consultanță în comunicare, programe de training și executive coaching pentru lideri care vor să se înțeleagă mai bine pe sine și să-i inspire pe cei din jur.  Cu Dragoș Bucurenci și partenerii săi.

Cover2.png

Blog

Blog-ul Khastalia, companie care oferă consultanță în comunicare, programe de training și executive coaching pentru lideri care vor să se înțeleagă mai bine pe sine și să-i inspire pe cei din jur.  Cu Dragoș Bucurenci și partenerii săi.

Bill Clinton – de la huiduială la oratorie

Dragoș Bucurenci

Evoluția lui Bill Clinton ca orator, "from zero to hero", cum spun americanii, dovedește că arta vorbitului în public este ceva care se învață, dar care cere răbdare și multă muncă.

Nu multă lume își mai aduce aminte una dintre primele ieșiri pe scena națională ale lui Bill Clinton. Era la Convenția Democrată din 1988. Tânărul guvernator începuse deja să fie cunoscut în afara Arkansas-ului, dar până la Casa Albă mai era cale lungă. Dornic de afirmare, Clinton a acceptat invitația de a ține discursul de nominalizare a guvernatorului Michael Dukakis ca reprezentant al democraților în cursa pentru Casa Albă.

Discursul urma să fie televizat în întreaga Americă - oportunitatea era foarte mare. Astfel de discursuri pot transforma în numai câteva minute un politician cunoscut doar pe plan local într-o vedetă națională (o apariție similară, 16 ani mai târziu, avea să-l transforme pe Barack Obama dintr-un cvasi-anonim într-un erou național).

Numai că Bill Clinton a ratat această șansă. Discursul lui ar fi trebuit să țină 5-10 minute, iar guvernatorul a vorbit peste o jumătate de oră, până când delegații au început să-l huiduie și să strige "Îl vrem pe Dukakis!". În loc să-și scurteze alocuțiunea, Clinton a făcut cel mai prost lucru pe care un vorbitor îl poate face într-o astfel de situație: a ignorat publicul și a continuat impasibil să citească plicticoșenia de discurs.

Momentele greu de urmărit de către oricine a vorbit vreodată în public (și care nu și-ar dori să fi fost în locul lui Clinton) au loc după minutul 27:30: zâmbetul devine grimasă, apoi vorbitorul se pierde complet, se întrerupe de mai multe ori și, dacă cineva care vedea asta la televizor mai avea vreun dubiu că ceea ce se aude sunt huiduieli, expresia de pe fața guvernatorului nu mai lasă nicio îndoială asupra acestui lucru.

Nu-i doresc nici celui mai antipatic dintre detractorii mei să pățească ceea ce i se întâmplă lui Clinton la sfârșitul discursului. La minutul 32:13, când spune "În încheiere", stadionul explodează în urale prelungi...

Mai jos, înregistrarea integrală a discursului:

Și amintirea senatorului Tom Harkin, care a fost acolo:

Numai că acest început cu stângul nu l-a împiedicat pe Bill Clinton să ajungă unul dintre cei mai buni oratori din America și din lume.

13 ani mai târziu, la Casa Albă, președintele proaspăt ales George W. Bush i-a cerut predecesorului său Bill Clinton să-i dea câteva sfaturi pentru a ține discursuri mai bune:

Cu tot respectul, i-a spus Bush lui Clinton, pe vremuri nu erai vreun mare orator. Dar acum ești!
— "The Presidents’ Club: Inside the World’s Most Exclusive Fraternity” by TIME Magazine’s Nancy Gibbs & Michael Duffy.

Evoluția lui Bill Clinton, de la huiduielile din 1988 la cel mai bine plătit vorbitor din America zilelor noastre (tariful lui este $200,000 pe discurs), este o lecție pentru toți cei care vor să țină discursuri mai bune: marii oratori sunt făcuți, nu născuți.



Un pas în față!

Dragoș Bucurenci

CÂTE ȘANSE ÎȘI DAU CU ADEVĂRAT FEMEILE ÎN CARIERĂ?

Sheryl Sandberg e cea mai puternică femeie din Silicon Valley și ocupă locul 6 în topul Forbes al celor mai puternice femei din lume. De când a preluat operațiunile Facebook, compania parcă a mâncat jăratec: veniturile au crescut de la 150 de milioane pe an la 1,5 miliarde de dolari pe trimestru, iar Mark Zuckerberg nu mai contenește cu laudele.

"[Sheryl] a construit toată partea de business, a declarat Zuckerberg pentru revista Time. Eu nu știam nimic despre ce înseamnă să conduci o companie."

Întrebat cât este Sandberg de neînlocuit, o întrebare-capcană pentru că Facebook este o companie publică, Zuckerberg nu și-a putut totuși abține complimentul: "are calități care sunt de neînlocuit".

CV-ul lui Sandberg punctează un crescendo impresionant: Harvard (summa cum laude), Banca Mondială, Harvard Business School, McKinsey & Co, șefă de cabinet a secretarului de stat pentru Trezorerie (omologul american al ministrului economiei și finanțelor) în cabinetul Bill Clinton, Google (unde a construit vreme de șapte ani tot ce înseamnă publicitatea online) și Facebook. Multă lume crede că se va întoarce în administrația publică și nu sunt puțini cei care o văd candidând peste niște ani la funcția supremă în stat.

Cariera ei pare dovada cea mai limpede că în America femeile au aceleași șanse de a se realiza profesional ca și bărbații. Dar statisticile spun altceva. Sheryl Sandberg e mai degrabă una dintre acele excepții care confirmă regula.

Read More

Strategic Leadership Forum

Dragoș Bucurenci

Într-o lume perfectă, titlul acestui forum ar fi redundant: leadership-ul adevărat nu poate fi decât strategic*. Fără abilitatea de a privi proiectele în perspectivă, de a vedea pădurea și nu doar copacii, fără obișnuința de pleca la drum cu o hartă și fără exercițiul zilnic al diferențierii dintre esențial și accesoriu, un lider rămâne lider doar cu numele.

Pentru a le oferi managerilor și antreprenorilor români un spațiu de dezbatere a acestor teme și o sursă de inspirație în proiectelelor, EXEC-EDU și Learning Network încep o serie anuală de conferințe dedicate leadership-ului strategic.

Prima ediție, care va avea loc pe 5 decembrie la București, îl are ca invitat special pe Luis Huete, considerat "cel mai bun gânditor în management" de 75% dintre managerii de top din Spania și unul dintre cei mai influenți teoreticieni ai managementului din întreaga lume.

Alături de el vor vorbi și alți lideri români, directori de companii, antreprenori și consultanți care au reușit, prin gândirea strategică, să-și conducă organizațiile sau clienții lor către succes.

Mă bucur că mă aflu printre vorbitori și că voi avea, la rândul meu, ocazia să împărtășesc celor 150 de manageri și antreprenori care se vor afla în sală viziunea mea în legătură cu rolul comunicării strategice în leadership-ul organizațiilor.

* pentru o foarte bună introducere în "gândirea strategică" vă recomand discursul lui Cosmin Alexandru din deschiderea conferinței lui Michael Porter de acum 6 ani, la fel de actual și azi.