contact us

Use the form on the right to contact us.

You can edit the text in this area, and change where the contact form on the right submits to, by entering edit mode using the modes on the bottom right.


010391 Bucharest
Romania

+1 (650) 284 0431

Consultanță în comunicare, programe de training și executive coaching pentru lideri care vor să se înțeleagă mai bine pe sine și să-i inspire pe cei din jur.  Cu Dragoș Bucurenci și partenerii săi.

Cover - Despre.png

Despre noi

DESPRE NOI

Khastalia este un parteneriat între cinci prieteni care cred că un lider adevărat știe să comunice și să se comunice, că buna comunicare, ca și buna creștere, se poate învăța și că nu e niciodată prea târziu pentru a deveni un lider mai bun.

Amalia Enache

Amalia este jurnalist de televiziune de 20 de ani, dintre care 17 ani în echipa Știrilor Pro Tv, ceea ce presupune câteva mii de ore in direct.

A prezentat Galele Ziarul Financiar, Business Magazin, Tineri Manageri de Top, Premiile Gopo, Halloween Charity Ball, Hope Concert, Festivalul Filmului European, Salvati Copiii și a moderat conferințe de business, de implicare socială si evenimente corporate.

A prezentat super-producția socială Clipa de Fericire, o emisiune cu 400 de oameni in public, care a pus reflectoarele pe poveștile de viață ale unor oameni excepționali. Pentru această emisiune a realizat și o parte din reportajele de pe teren, cu o premieră în România, prima întâlnire dintre părintii unui copil donator de organe si cele 4 persoane salvate astfel.

Face parte din echipa specială de reporteri Romania, te iubesc pentru realizarea reportajelor cu români excepționali difuzate de 1 decembrie la Pro Tv. Face totul, de la documentare, filmari pe teren, scris până la alegerea cadrelor la montaj. Pentru care a filmat din cele mai luxoase și exclusiviste locuri din lume până în canalele de la Gara de Nord.

Face cursuri de media training cu mare pasiune, deoarece crede că e minunat pentru orice jurnalist să aibă parteneri de dialog la un nivel similar de sofisticare în comunicare și nu niște ezitanți. Crede că e de ajutor pentru ambele părți, dar mai ales pentru public, să fie oameni bine antrenați in comunicarea publică.

Prin moderarea de evenimente și-a propus pur și simplu să scadă gradul de plictiseală și derizoriu din România.

Amalia Enache.jpg

MELANIA MEDELEANU

Melania și-a petrecut mai bine de jumătate din viață în fața camerei de luat vederi, în fața telespectatorilor, pe scenă, în atenția publicului.

A activat ca jurnalist (a fost timp de 10 ani editor-prezentator Prime Time News la Realitatea TV, a prezentat Focus 23 la Prima TV), a intervievat sute de oameni – sportivi, artiști, politicieni, experiență din care a învățat să pună întrebările potrivite pentru a ajunge la esență. Din cele câteva zeci de gale, evenimente sportive și acțiuni caritabile pe care le-a găzduit, a învățat cum să-i pună pe alții în valoare.

Prin nenumăratele discursuri ținute, a aflat pe propria piele ce înseamnă teama de a vorbi în public. Astfel, a învățat cum să o învingă și cum să construiască un discurs cât mai atrăgător pentru cei care o urmăresc.

Experiența vastă în comunicare a ajutat-o să construiască două cursuri pe care azi le susține cu succes: dicție și public speaking.

Pe lângă acestea, Melania ține și workshopuri în media training, ajutându-i pe cei expuși acestui context să obțină atitudinea potrivită, să formuleze un mesaj țintit și să aibă reacția promptă și corectă în fața provocărilor.

Celor 20 de ani de continuă practică li se adaugă cunoștințele teoretice: studii aprofundate în Logopedie și Comunicare și relații publice dar și un certificat de formator, atestat de ANC/CNFPA.

PAUL OLTEANU

Paul Olteanu activează ca senior trainer și executive certificat (ACC), specializat în comunicare, psihologie comportamentală și procese de transformare.

În prezent dezvoltă și livrează programe de training și coaching centrate pe neuroștiință, pe înțelegerea arhitecturii personalității umane, a emoțiilor ce ne guvernează și pe evaluarea și transformarea tiparelor de gândire ce determină comportamentul nostru, la nivel individual sau organizațional.

În ultimii 10 ani Paul a dezvoltat și livrat programe care cumulează peste 9500 de ore de training, coaching și consultanță pe subiecte precum neuroștiința comunicării, psihologie comportamentală, public speaking, branding personal și dinamici de grup către publicuri din Europa, America și Asia.

Începând cu 2014, Paul este unul din primii 5 consultanți din Europa certificați în Story-based Transformation Process – o metodologie sistematică ce se bazează pe neuroplasticitatea creierului și integrează schimbul zilnic de povești scurte cu scopul de a genera transformări personale și organizaționale rapide.

Din 2013 Paul este trainer și coach certificat în Process Communication Model® - o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și trainingul echipelor și în pregătirea discursivă a președinților americani.

De la certificare, Paul a fost cel mai activ trainer și coach PCM din România, lucrând cu peste 1500 de profesioniști (manageri în companii naționale și multinaționale, antreprenori, traineri, coachi și consultanți) fie în programe personalizate, fie în cursuri deschise.

Anterior, el a ocupat funcțiile de director de comunicare al Universității Româno-Americane, Head of Strategy & New Business la agenția de publicitate Headvertising și Sponsorship & Marketing Manager pentru Asociația MaiMultVerde.

Dragos Bucurenci la Stanford Graduate School of Business. Photo: Natalie White
 

DRAGOȘ BUCURENCI

Dragoș este absolvent al programului de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) al Stanford Graduate School of Business, iar în 2014-2015 a fost consilierul de comunicare al Comisarului European pentru Politici Regionale.

A format peste 1.000 de manageri  în public speaking, storytelling și comunicare interpersonală și a primit premiul “Cel Mai Bun Training al Anului” la Gala Business Edu din 2010.

Este certificat ca NLP Coach de Academy of Coaching and NLP.  

A fost bursier în cadrul primei promoții a programului Erisma – leadership creativ, oferit de Asociația Erudio.

În România, a construit două dintre cele mai importante organizații de mediu, Asociaţia “Salvaţi Dunărea şi Delta” și Asociaţia MaiMultVerde.

Are cincisprezece ani de experienţă în presa scrisă şi șapte ani în televiziune. A fost Co-președinte al conferinței The Future of Media organizată în 2013 la Stanford. 

La 25 de ani, revista Cariere spunea despre el că “are deja o istorie în spate”, iar doi ani mai târziu apărea pe coperta revistei Esquire “printre cei 15 oameni care inovează, provoacă şi schimbă lumea în care trăim”

Valérie Cioloș-Villemin

Valérie este trainer autorizat al programului de Reducere Stresului prin Mindfulness (MBSR®), fiind certificată de către University of Massachusetts Medical School, instituția unde a fost fondată această metodă recunoscută în toată lumea şi folosită cu succes în medicină, educație sau în mediul de business.

Cu o triplă formare universitară în științele vieții, dezvoltare socio-economică și științe economice, și cu un doctorat despre restructurarea economiilor în tranziție, Valérie a lucrat întâi ca cercetător și, mai apoi, ca practician în evoluția sistemelor socio-economice şi adaptarea actorilor economici la un mediu de afaceri în schimbare.

Timp de 4 ani, și-a adus contribuția la procesul de reformă din Republica Moldova, unde a coordonat biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). În tot acest timp, a fost preocupată nu doar de procesul schimbării la nivel de societate, ci și de schimbarea și reziliența la nivel de individ.

După 15 ani de practică personală, a hotărât să se dedice în totalitate acestei pasiuni și s-a format ca trainer autorizat al programului de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR®) în cadrul cursurilor organizate de University of Massachusetts Medical School.

Folosește în mod curent tehnicile pe care le predă în viața personală, atât din considerente de igienă mentală, cât și din datoria pe care consideră că o are ca trainer față de participanții la atelierele ei.

În paralel, Valérie compune și cântă sub pseudonimul Yohanna Grace, o pasiune din copilărie reactivată și trăită astăzi ca o experiență de creativitate și auto-depășire.

IMG_7433.jpg